Psihodiagnoza si ruj rosu

Iertati-mi indrazneala si rujul rosu si rimelul oarecum intins…

Primul lucru pe care trebuie cineva sa-l cunoasca despre mine este ca sunt un vulcan. Probabil am clacat in fata vietii si de aceea viata m-a impins la limita ei, la granita cu haos-ul perfect ambalat cu fundite roz si cristale Buccellati. Sunt un mic haos pe tocuri si intentionez sa nu cad.

Stiu ca sunt oameni in lumea asta care inca spera sa fac altceva. Sa lucrez intr-un birou care sa nu contina fluturasi roz si sa port costume negre (dar asta nu se intampla decat in cazul functionarelor plictisite din Bucuresti si prostituatelor high-class din Londra – asa ca sigur nu se va intampla in cazul meu.)

In toti acesti ani petrecuti in umbra rimelului Chanel am incercat sa conving pe cineva, pe oricine ca am avut timp azi dimineata sa ajut orfanii, ca nu am dormit azi noapte din cauza disparitiei padurilor tropicale si ca totusi Chanel-ul face un rimel atat de bun incat rezista (minciuni … Chanel nu sunt asa de tari la rimeluri … rezista putin… ma dau o data la o ora… dar… nu stiu pe unde se afla padurile tropicale)

In seara asta am ochii dureros de reci si simt cum imi ingheata mainile pe tastatura si cred ca nu voi reusi sa termin acest blog.

Stiu doar ca dorinta de aparenta perfectiune e atat de puternica incat sa ma opreasca, poate chiar sa dea timpul inapoi si sa uitati ca ati citit acest blog.

Am faurit de pudra si parfum o perfectiune iluzorie. Nu ma detesta. As da orice acum sa nu ma
fi nascut mai insetata de absolut decat de genti (si credeti-ma iubesc gentile) .

Nu mai pot! Nu mai pot face nimic, doar sa amestec mirosul de Chanel no5 cu tacere si sa le picur pe foaie sperand ca cineva va intelege ceva din ceea ce incerc sa exprim cu regret, pentru prima oara Regret.

Stiu ca veti citi. O simt. Deja parcurgeti infrigurati randurile, probabil asteptati sa aflati ceva
anume, poate macar un singur secret care ar putea sa creeze subiectele de barfe pentru o zi intreaga de shopping cu tot cu apa plata de dupa.

Insa acum, aflandu-ma fata in fata cu sinceritatea, realizez ca nu am ce sa va spun. Ca nu am stiut niciodata de ce am crezut ca nu as fi la fel de interesanta daca ati afla ca nu constientizez ca pe lume exista orfani si ca imi plac insulele tropicale mai tare fara paduri.

Nu stiu ce vreti sa auziti. Poate vrei sa va spun ca am realizat ca gresesc?
Ei bine… nu gresesc …
Voi continua sa beau Don Perignon cu Cristina (uite vezi fata ca am zis si de tine) desi stim ca exista oameni care ar da orice doar sa le traiasca altcineva mizera viata.

Probabil am vrut cu adevarat sa fiu un om mai bun … ori am fost destul de egoista incat sa ma mint si pe mine singurul scop fiind acela de a-mi insusi niste calitati si moravuri care nu imi apartineau, sau poate imi apartineau doar partial.

Multumesc! Celor care m-au acceptat cu totul, iar in momentele in care cred ca nu sunt suficienta, reusesc sa ma izoleze undeva la o masa in vreun local luxos la o distanta inimaginabila de orice excitatie venita din lumea exterioara si mult mai dura.

Mi-am stins incet toate intrebarile care contineau vreun ,,daca”  si care faceau conexiune intre mine si o lume rational de gri.
Mi-am insusit toate calitatile pe care ati fi vrut sa auziti ca le am, lasandu-mi in urma defectele pe care acum imi dau seama ca nu le-am avut niciodata.

In fiecare inceput de an scolar eu si prietenele mele (cele care imi sunt si colege de facultate) ne propunem ca vom deveni noile harcioage (a se citi tocilare din prima banca mereu interesate de ce spune proful) Dar in fiecare an se deschide o cafenea noua in care trebuie neaparat sa ajungem, in fiecare an un prieten are o idee mai buna. In fiecare an inventam cate un joc pe care il putem juca in orele de curs.

Promisiunea de anul asta: ,,O sa fim harcioage” … Stiu ca nu va fi asa si oarecum imi pare rau dar si mai mult imi pare bine.

In alta ordine de idei vreau doar sa stii ca nu am dorit niciodata raul nimanui. Mi-am dorit doar sa ma protejez si sa ma tin departe de durere. Si durerea pe care unii mi-au provocat-o nu dispare decat cand o duc la un spectacol pe tema ,,Razbunarea e sete de dreptate in forma pura”.
N-am crezut vreodata ca as putea sa iert… probabil din prea mult orgoliu, sau dimpotriva
din pura lasitate si teama.
Am avut si eu candva o constiinta dar cand a vrut sa vorbeasca am oprit-o, acum nu ar mai vorbi nici daca m-as ruga de ea. Este seaca si muta. As vrea sa stiu doar ce gandeste ce crede despre tot ce s-a intamplat, as vrea sa stiu daca ma va ierta vreodata, in ciuda faptului ca nu i-am
cerut iertare.

Poate ca asa a fost sa fie, ori poate ca destinul meu a luat o intorsatura dura, prea dura
pentru a fi readusa pe calea initiala. Multi ar spune ca e prea tarziu ca aceste explicatii sa
mai conteze. Chiar daca uneori ma vezi in club cu ochii rataciti in ceata eu stiu exact unde ma aflu … si daca voi uita in mod sigur cineva ma va duce la o cafea… si le multumesc tuturor celor care m-au dus la cafea pentru a ma ajuta sa realizez unde ma aflu.

Nu vreau sa adorm in seara asta pana nu ma bucur si de ultimele clipe pe care le mai are ziua asta de oferit.

Cineva mi-a zis odata ca am ochi de eter… acum ii voi raspunde cat pot eu de profund: ,,Ce e ala?”.
Nu radeti de mine… eu chiar sunt o fiinta extrem de profunda… in fiecare dimineata ma gandesc profund cu ce sa ma imbrac.
Nu imi voi cere iertare ca nu va inteleg mie imi plac lucrurile simple si drumurile drepte care nu duc nicaieri. Si oricum daca as vrea sa-mi cer iertate… nu as gasi cuvintele potrivite, iar daca le-as gasi sentimentele mele nu ar fi reale. Vedeti? De aia nu va cer iertare… pentru ca sunt prea sincera.

Si scriu aceste randuri fara sa imi pese ce credeti pentru ca eu sunt singura care a contat si daca v-as face pe plac nu as face decat sa ma las la urma.
Dupa toti acesti ani in care am trait inconjurata de prietenii mei perfecti si hainele mele perfecte fara sa imi pese de altceva acum fac greseala capitala, ultima: Marturisesc.

Ce mai cautati aici? Ce mai asteptati? O incheiere?

Iertati-mi indrazneala si rujul rosu si rimelul oarecum intins…