Mannequins

Cei care ma cunosc in mod clar stiu ca una din replicile pe care le zic cel mai des este ,,ce greu e sa fii eu”. Si desi uneori asta poate parea o gluma este cat se poate de serior.

Este adevarat ca romanul vietii mele poate purta la prima vedere titlul ,,La vie en rose”. Asta pentru ca majoritatea celor care intra in contact cu mine sunt orbiti de partea frumoasa si glam a vietii mele uitand sau neputand sa observe ca la sfarsitul zilei lacrimile sunt cele mai sublime bijuterii pe care o femeie le poarta.

Ce acuze aduc eu destinului meu? Faptul ca nu imi da voie sa gresesc!

Eu nu pot dezamagi … pentru ca eu ,,am avut totul” … Ce imi lipseste? O scuza… Nu as avea nicio scuza pentru esec, si asta e groaznic, pentru ca asta te condamna la succes, la perfectiune.

[...]

In viata mea am cunoscut cea mai variata paleta de oameni. Oameni interesanti, cutremurator de puternici, obsedati de insasi obsesia. Oameni care detin totul si oameni care s-au pierdut pe ei. Oameni care controleaza destinele altora si oameni care isi imping destinul pana la marginea deziluziei.

Uneori ma inec in amintiri. Amintiri care au ramas pentru mine.

Depresie, isterie, vorbe si gesturi pe care copilul de atunci nu le intelegea, dar pe care nu a putut sa le uite vreodata.  Si care acum ma fac sa ma cutremur de teama. Ca intr-o zi voi ajunge la fel, ca voi pierde controlul asupra mea.

Nu e nimic mai trist de cat sa te fii parasit. Pentru ca uneori n-ai sa poti sa-ti ierti asta.

Fiindca sa te parasesti pe tine este sa impingi parasirea pana la limita, pana cand te pierzi de tot. Si apoi, inevitabil, ii parasesti si pe cei din jurul tau… fara sa vrei, fara sa stii, fara sa poti sa te opresti la timp.

In seara asta beau pentru: Copilul parasit de propriile proiectii despre viitor. Copilul pentru care nu v-ati luptat. Pe care l-ati lasat sa aleaga singur. Nestiind ca nu alege pentru el, ci pentru omul care va deveni.

[...]

Sa crezi ca esti atat de puternic incat sa poti invinge in fata inevitabilului este anatema celui mai perfid pacat: naivitatea.

Blogging-ul este minunat, intradevar!

Asta deoarece informatia este putere si cuvantul e o arma, poate cea mai periculoasa arma dintre toate.

Cuvantul te poate ucide de zeci de ori, pistolul doar o data.

Si stiu ca exista bloggeri cunoscuti care influenteaza masele, care pot sa convinga oamenii sa cumpere sau sa nu cumpere un produs.

Si acesti bloggeri se simt puternici, si poate chiar asa este.

Singurul lucru pe care trebuie sa-l tina minte e sa nu se apuce de scris cand de fapt au nevoie de exercitii de dictie.

Pana la urma noi ca oameni nu suntem judecati dupa vise ci doar dupa masura faptelor vocilor noastre.

Era unul dintre cele mai frumoase apusuri, ninsese toata ziua si strazile erau albe si goale.

Nu as fii iesit pe vremea asta din casa pentru niciun alb motiv si pentru nimeni altcineva. Purtam niste cizmulite din piele simple, neimblanite si necaptusite (Gucci 2011), cunoscute si sub titlul de cele mai groase cizme ale mele si imi tarsaiam picioarele prin zapada.

Am intrat intr-un restaurant si la masa de  langa semineu am vazut-o pe buna mea prietena asa cum nu o mai vazusem niciodata aratand asa. Cu parul blond ravasit cu ochii mari si rosii de la plans. Parea pierduta in propriul corp si rupta de lume. Parea impovarata de o durere insuportabila.

Stiam ce se intamplase, imi aminteam zeci de cazuri in care ma salvase din enorm de multe situatii. Dar nu stiam cum as putea sa o ajut.

Cand ajung langa ea ma priveste nesigura pe sine si strivita de durere
- Nu mi vine sa cred ca am facut-o…

[...]