Iubire, suferinta si respect

Vinerea trecuta era o noapte fierbinte de vara… strazile erau negre si goale.
Am vorbit vreo ora la telefon cu buna mea prietena care sufera mult, dar se imbraca perfect pentru a masca asta. Macar ea stie sa isi macheze tenul in asa fel incat sa nu se vada urmele lacrimilor. Nu toate stiu… Iubind sincer, plange nemachiata si nu isi exfoliaza ten-ul astepandu-l la geam cu tigara aprinsa. Si nici o femeie nu se face vinovata de prea multa iubire, asta e clar, dar nu e nici vina lor, pentru ca nici un barbat nu se face dator sa ne iubeasca cu rimelul intins.

El s-a indragostit de o femeie frumoasa, tanara si vesela si se va indragosti mereu de aceasi femeie … chiar daca acum o gaseste in colega de birou sau vecina de vis-a-vis.

Din punctul meu de vedere toate femeile s-au nascut frumoase doar ca unele nu au stiut sa sufere frumos.

Inainte sa inchida, prietena mea l-a citat pe G Shaw: ,,Dragostea este ca şi muzica. Muzica este foarte frumoasa, dar o femeie care canta la pian toată ziua este un blestem.”

Acum cateva luni am cunoscut o femeie care a fost candva extrem de frumoasa. Acum doar ochii ii mai sclipesc. Parul e taiat asimetric si neingrijit, corpul i s-a ingreunat de atata asteptare, chipul si-a pierdut din culoare parca spalat de lacrimi, iar toti acesti ani au sapat santuri adanci pe intreaga fata.

Motivul? A iubit un barbat. Nu a fost vorba de un barbat nepotrivit doar de un sentiment nepotrivit.

Se spune ca iubirea e suprema. Uneori e placut sa crezi ca vrei gasi iubirea mai devreme sau mai tarziu si ea va ramane acolo si va fi perfect. Si in serile in care suntem sentimentale ne uitam la filme de dragoste: Love Story si Titanic… ati observat ca toate se termina tragic?

Orice iubire celebra e nepotrivita, rusinoasa, pacatoasa, blamata si termina tragic: Orfeu si Euridice, Abelard si Heloise, Antonius si Cleopatra, Romeo si Julieta, Hamlet si Ofelia, Lancelot si Guinevere… si lista poate continua

Singurii care par fericiti sunt Ileana Cosanzeaza si Fat Frumos … si asta doar pentru ca basmul se termina la nunta. Nu vom afla niciodata cat a plans Ileana ranita de vorbele lui. Stim doar ca Fat Frumos i-a strans in brate trupul tanar si fraged si s-a indragostit. Nu aflam ca peste 20 de ani el s-a indragostit de acel trup tanar care ii apartinea altei femei cu care isi petrecea timpul cat Ileana era in parc cu copiii.

A cui e vina? Poti acuza pe cineva ca timpul trece si lasa urme?

Iubirea trece de aceea s-a inventat casatoria. Singurul scop al mariajului e sa tina impreuna acei doi oameni care nu se mai iubesc. Sa ii ameninte cu norme sociale, cu legatura divina binecuvantata de Dumnezeu, cu gura lumii, cu divorturi complicate si partajuri nefavorabile. Asta e tot ce ne va tine impreuna candva. Si sa nu-mi vorbiti de respect… in viata asta ne respecta si respectam sute de oameni … si ajungem dupa ani de iubire sa dorim ,,macar respect” de acolo de undeva candva a fost pasiune.

Ce e casatoria? In afara de o constrangere si o manipulare bine pusa la punct?
Atunci cand doi oameni se afla sub influenţa celei mai violente, nebunesti, înselatoare şi trecatoare dintre pasiuni, li se cere sa jure că vor ramane în această stare tulburatoare, anormala si epuizanta pâna când moartea îi va desparti.

Important e ca o nunta costa bani si produce bani. Iar cei doi soti devin parteneri de afaceri si fac share de actiuni si cumpara si vand impreuna si daca se despart trebuie sa imparta tot … si asta e neplacut pentru ca banii pot cumpara orice. Pot face un om sa iti stea alaturi. Si chiar daca o sa ma judecati pentru ca am spus asta stiti si voi ca e adevarat. Daca Iisus a fost vandut pe 30 de arginti oare noi cat valoram? Avem un pret stabil? Ne devalorizam in timp? Pretul include si TVA? Si daca da de 19 sau de 24%? (daca e asa multumim domnul Boc ca ne-ati marit pretul acum toti valoram cu 5% mai mult).

Dar pentru o femeie este mult mai usor sa isi ascunda secretele si pacatele in spatele unei verighete Tiffany decat prin casele mici ale prietenelor celibatare. De parca este un mare merit ca ai reusit sa convingi un barbat sa iti ofere un diamant, iubirea lui temporara si respectul definitiv.
Si mai ales? Suntem sigure ca noi l-am convins? Nu cumva l-a impins societatea? Sau faptul ca a ramas singur in grupul de prieteni? Sau faptul ca tot neamul incerca sa ii aranjeze intalniri? Sau faptul ce mama il privea peste umar cand vorbea cu orice fata si tata il batea pe umar spunand ,,e timpul sa fi barbat” (a se citi ,,razbuna-ma baiete”)?

Si totusi imi plac nuntile… cele la care se bea vin bun. Sunt niste petreceri extrem de sofisticate. Macar ceva sa iasa frumos: petrecerea, rochia si pozele.

Casa de piatra si mult respect!