1. De fiecare data cand o sa vad o persoana imbracata total dezastruos o voi poza si ii voi arata poza hmm… Andrei … da Andra e o fata cu simtul modei. Sigur nu e la fel de rautacioasa ca ea. Sigur nu are aceleasi replici acide. Si cea mai complicata jignire a ei este ,,She is such a looser” dar se va descurca.

2. De fiecare daca cand imi va fi pofta de Campari … Crina. Da da… Crina adora Campari-ul.  Sigur Crina nu va vrea sa comentam articolele din Vogue in timpul asta.

3. Cand voi vrea sa fumez Sobranie pe terasa la Crazy o voi suna pe Paula. Paula e perfecta pentru asta. Adora terasele si ii place la nebunie ceaiul de miere din Crazy. Dar sigur nu va vrea sa ne uitam in tot timpul asta la Tv-ul care e mereu pe Fashion TV.

4. Cand ma va supara cineva. Cand ma voi simti barfita sau atacata de vreo wannabe o voi suna pe Corina. Da… evident. Ma mir ca nu o sunam pe Corina si pana acum. Doar ea e mereu dispusa sa ajute si e o excelenta ascultatoare. Dar sigur ea responsabila si serioasa o sa incerce sa ma calmeze. Sa imi spuna ceva de genul ,,Cainele nu latra decat la persoanele pe care nu le cunoaste”. Logic va considera ca razbunarea e ,,arma prostului” si ma va sfatui sa ignor intreg episodul. Da… de aia nu o sunam pe Corina. Pentru ca aveam nevoie de cineva care sa ma ajute sa creez cel mai diaboilic plan. Si oricum prefer replicile de genul ,,Doar daca ne urasc nu or sa devina mai frumoase”.

5. Dupa ce am facut un lucru extrem de rau, meschin si egoist il voi povesti … Mariei. Da sigur se va bucura pentru mine. Pentru ca Maria e o persoana atat de altruista… hmm… Ceva nu se leaga. Cred ca Maria totusi imi va tine o polemica despre iertare. Si sigur nu ar zice pe cel mai rautacios ton posibil ,,If you don`t like drama go back to your mama”. Si doamne cate nevoie aveam de asta.

6. Cand voi plange o voi suna pe Monica. Clar. E perfect. Monica e o fata care a trecut prin multe. SIgur se va intalni cu mine imediat si ma va lasa sa plang cat vreau eu intr-un loc retras si linistit. Imi va face un ceai si imi va aprinde o tigara. Dar … cred ca totusi am nevoie de cineva care sa rada sa imi imprumute un rimel si un creion de ochi si sa ma tarasca in vreun nou local de fite apoi sa ma ,,sechestreze” la cea mai expusa masa si sa ma inconjoara cu cele mai interesante persoane pana cand imi trece orice gand depresiv.

7. Shopping voi face cu Raluca. Da… ea e obsedata de shopping. Dar sigur nu e atat de originala… si evident nu imi va intelege obsesia pentru combinarea stilurilor. Nici nu imi va arata cele mai oribile haine doar ca sa radem pe seama lor.

Cele cinci minute de siguranta trec. Urmatoare cinci sunt minutele de panica:
Nu… sigur nu o sa mai fie nimic la fel de amuzant fara prietenia ei. Plus ca o sa ne vedem des si va trebui sa ne evitam. O sa impartim grupul in doua. Clar Corina e de partea mea, clar si Raluca. Dar daca Andra va fi de partea ei? Sunt prietene din copilarie. Si Crina la fel, doar crina e cu fratele Andrei… nu se va certa cu Andra. Maria saraca va incerca sa ne impace. Monica ne va cere sa ne impacam aproape imperativ si cred ca amandoua o sa sfarsim prin a ne certa cu ea. Paula va juca pe doua fronturi, doar stim cu totii ca Paula are multe fete.

Inca un minut de calm inexplicabil:
La urma urmei sunt super populara… as putea cu un singur telefon sa ies cu orice alt grup. Si mai am multe alte prietene.

Urmatoare 2 minute sunt de pura melancolie:
Oricum nu va mai fi la fel. Adica suntem prietene de atata timp avem un trecut impreuna. Ne intelegem fara cuvinte.

Inca un dureros minut de vina:
Tot grupul va suferi in cauza noastra. Nici pentru ele nu va mai fi la fel.

Inca un minut de teribila vina:
Puteam si eu sa cedez. Adica daca nu i-as fi aruncat vorbele alea in fata.

Un minut de dureroasa luciditate:
Imi va lipsi

Ulterior realizez ca daca voi continua sa ma gandesc la asta o voi lua razna si incerc sa imi gasesc o activitate dar parca eram de plumb si nu ma puteam misca.
Nici nu stiu cum am ajuns pana la telefon cum am apelat numarul ei din agenda. Simteam ca  sunt controlata de o forta si de o vointa care vine de dincolo de mine.
- Vroiam sa te sun eu.
- Te-am sunat sa iti zic sa nu uiti sa-i iei cadou Carolei. Mi-a zis Corina de 2 zile sa-ti zic dar am uitat. Tu de ce vroiai sa ma suni?
- Sa-ti cer numarul de la Cafe Cafe. Vroiam sa fac o rezervare pentru diseara.
- De ce nu il suni direct pe Catalin sa-ti rezerve o masa?
- Sa nu-l deranjez.
- Bine fata.
- Fata!?
- Da fata?
- Chiar te-a deranjat?
- Da
- Si pe mine, nu trebuia sa spui tot ce ai spus. Ai fost rautacioasa. Daca tu credeai asta despre mine nici nu stiu de ce suntem prietene de 8 ani.
- Eu sunt rautacioasa? Hai sa intrebam pe oricine care dintre noi e rautacioasa? Cine e aia care ii jigneste pe toti.
- Cand v-am jignit fata eu pe voi?
- Nu pe noi… dar pe altii.
- De cand iti pasa tie de altii?
- Pai nu-mi pasa.
- Atunci daca nu iti pasa de ce imi reprosezi? Doar stii ca ma distrez si eu cu lumea dar ca nu as zice ceva rau despre voi ca sunteti prietenele mele.
- Nu stim. Poate ai zice.
- Esti absurda au fost 8 ani! Puteam sa zic o mie de lucruri. Oricum nu sunt nici pe departe la fel de fitoasa si pretentioasa ca tine. Si nici asa de egoista.
- Asta vrei tu sa crezi. Esti cea mai plina de ea persoana pe care o cunosc. Si normal ca vrei mereu sa iesi tu in fata. Esti cea mai egoista, rea, intriganta si fitoasa persoana pe care o cunosc.
- Macar eu stiu sa nu iti arunc in fata exact cuvintele care stiu ca te dor cel mai tare.
- Daca ti-ar fi venit in minte ai fi facut-o.
- Ba nu. Ca esti prietena mea si tu stii ca tin la voi.
- Si eu.
- Fata!?
- Da fata.
- Maria nu stie ca ne-am certat nu?
- Nu
- Dar Monica?
- Nu stie nimeni.
- Hai sa nu le spunem.
- Adica vrei sa le minti?
- Da … si???
- Super idee.
- Fata hai sa-ti povestesc ce i-am facut lu vaca aia de la mine de la facultate care a zis ca ma aduce Crina la facultate ca eu nu stiu sa conduc.
- Liv…
- Da?
- Sper ca ai facut-o praf
- Pui pariu? ) In primul rand i-am….

Atunci mi-am dat seama ca nicio cafea nu va mai fi la fel fara tine… ca niciun party la fel de nebun, nici-un Campari atat de relaxant, nici-un shopping la fel de amuzant. Mi-am dat seama ca voi proba hainele cu cabina goala. Si … in final am realizat ca eu nu voi mai fi niciodata ce am fost fara cealalta malefica.
O prietena ma scoate din orice incurcatura dar o prietena buna sta langa mine si imi spune: ,,Fata de data asta chiar am incurcat-o”

Daca nu ai macar cea mai mica idee despre cum e sa-ti opresti respiratia pentru a auzi soaptele din jur imediat dupa ce valetul iti deschide portiera masinii in fata celei mai in voga locatii nu are rost sa continui aceasta lectura. Pentru ca eu nu am nici talentul didactic nici talentul literar de a ti explica ce simti atunci cand vocile din camera se contopesc cu vocile din capul tau.

Cea mai mare dilema a momentului in cauza nu este studiata de niciun filosof (desi ar merita) Cea mai mare dilema este daca sa iti pastrezi ochelarii Chanel la ochi pentru a mai salva o farama de intimitate, sau daca sa ii dai jos pentru a l gasi mai repede pe baiatul ala care se plimba cu tava cu sampanie pe acolo.

In timp ce mana stanga strange tare cea mai importanta arma a junglei citadine (telefonul mobil) mana dreapta insfaca in mod incostient un pahar de Dom Perignon.

Din momentul in care degetele tale au atins paharul stii ca ai aproximativ 1,5 secunde sa observi pe cineva cunoscut in camera aglomarata. Si nu pe oricine, pe cineva care merita, care conteaza. Dupa ce ai obtinut contactul vizual ai maxim 2 secunde pentru a-i analiza tinuta, postura, anturajul si pentru a decide daca merita gestul cu care debuteaza seara ta. Dupa ce tinta a trecut toate testele ridici discret paharul si zambesti nosalant si relaxat. Felicitari acum poti bea fara sa pari disperata.

Ai dori acum sa se opreasca totul, ca intr-un film de animatie, pentru ca tu sa poti prinde orice gand care se indreapta spre tine. Sa sortezi fiecare gand dupa importanta si sa-l diseci in zecile de idei pe care le ai deja pregatite despre ce esti sau ce simti. Dar stii ca nu se vor opri, nu vor incetini nici macar o secunda. Cineva te striga, altcineva iti zambeste, un grup din spatele tau iti rosteste numele: oare te cheama sau te barfesc? Niciodata nu vei sti.

Dupa primele doua clinchete de pahar simti deja ca ti se face greata. Ai vrea sa gasesti un prieten in marea de oameni si brusc realizezi ca nu mai ai nici un prieten… i-ai pierdut in clasele gimnaziale pe toti.
Din toate colturile camerei priviri, ganduri, oameni se indreapta catre tine iar tu in centrul nimicului sclipitor ce te inconjuara incerci sa respiri cat de cat regula. Atunci si acolo trebuie sa inveti sa nu simti, sa nu tanjesti sa nu te doara.

Dar de departe cea mai importanta regula a orasului este: Sa nu te miri… niciodata… de nimic si de nimeni. Sa nu te lasi impresionat de grandoarea niciunui eveniment.

Daca un hipopotam cu chifla roz in loc de corn coboara in mijlocul petrecerii de pe matura zburatoare a lui Harry Potter si incepe sa danseze cu monstruletii aia mici si galbeni din Despicable me atunci ai voie sa clipesti… si nimic mai mult.

Nu iti opri privirea asupra niciunui element din cate te inconjoara nu respira prea lung nu expira prea zgomotos.

O singura data daca privesti prin camera vei observa ca 95% dintre femeile prezente sunt femei frumoase dar diferenta intre o femeie frumoasa si o femeie superba consta in atitudine. Fii prezenta atat si acolo unde trebuie sa fi prezenta nu te exclude, nu te consuma inutil.

Nu este nimeni atat de absurd incat sa iti ceara sa fi fericita la o petrecere. Daca vroiai sa fii fericita ramaneai in pijamalutele roz acasa sorbind o ciocoalata calda. Fericirea in jungla evenimentelor ,,care conteaza” merge mana in mana cu inconstienta care merge mana in mana cu tarania sau cu betia ambele merg mana in mana cu umilinta. Analizeaza logic: daca esti fericita vei sfari prin a fi umilita.

Ramai constienta de… tot. Constienta ca exista o ierarhie, un rol si un scenariu pentru tot ce se intampla in jurul tau. Problema ea ca nimeni nu iti spune scenariul, trebuie sa-l intuiesti. Problema e ca daca ai intuit gresit esti mort… din punct de vedere social.

Nu e niciun motiv pentru care sa iti interzic sa fii trista. Fii chiar suparata daca vrei. Dar ai grija sa nu se vada si nu uita ca lacrimile intind orice rimel (da chiar si pe ala water-proof).

Nu ai voie sa iei nicio pauza precum iti este interzis si sa grabesti lucrurile. Toate se intampla cand trebuie sa se intample asa cum trebuie sa se intample. Si asta v-o spune femeia careia in viata i s-au intamplat toate magiile si minunile basmului urban.

Intr-un astfel de loc toate evenimentele, dar toate, merita asteptarea! credeti-ma pe cuvant.
Am fost in fata voastra la atatea party-uri uneori atat de deprimata, de trista, de cazuta. De atatea ori mi-a fost asa de greu sa ma ridic. Nu ati stiut voi vreodata ca pana si norcul uneori exagerat al acestei Miss Socialista care va vorbeste este conditionat de ritmul orasului.

Nici eu nu stiu mereu ce vrea acest oras elitist de la mine. Dar nu mi-e frica. Stiu ca nu are cum sa ma uite. Stiu ca nu am unde sa plec. Stiu ca nu sunt lasata sa plec. In safariul asta plin de asfalt, lux si elite m-am nascut si aici o sa mor candva fizic niciodata (sper) social.

Suntem cavalarii de elita a acestei lumi, si nici un cavaler nu-si uita tinutul, oricate mari si tari i-ar desparti, oricati monstrii i-ar taia calea.

Sa va povestesc:
Undeva in jurul varstei de 7-8 ani imi doream sa devin actrita… o faimoasa actrita de teatru mai exact. Stiam exact ca o sala tixita de oameni nu imi poate provoca nici cea mai vaga emotie… Mereu mi-au placut salile pline. Cred ca ma simt chiar mai confortabila cand sunt privita decat atunci cand sunt singura.
In copilarie ma gandeam ca la spectacolele in care voi juca vor veni doar oameni cu bani (nu imi plac oamenii saraci si consider ca actoria si boema saracie nu au nimic in comun). Arta in orice forma a ei este unul din privilegiile celor cu bani.

Vrei sa-mi explici ca arta e pura si nu tine cont de cat ai pe card?
Da! Aveti dreptate… acum ca mi-ati zis va cred. Si pentru ca tocmai am realizat asta vreau sa fac un apel umanitar:
Vreau sa rog o profesoara de desen sa-mi cumpere din salariul ei de cadru didactic:
-  Le Bassin Aux Nymphéas de Monet sa-l pun in dormitor ca ma calmeaza
- Suprematist Composition-ul lui Kazimir Malevich sa-l pun in birou pentru ca imi da forta
- Irises de Van Gogh pentru living pentru ca ma relaxeaza
- No5 al lui Jackson Pollock pentru ca este cea mai pura manifestare al impulsului creator dupa ce a fost dezbracat de orice aluzie metaforica, constrangere sau obligatie explicativa pastrand doar emotie in stare bruta.

Oricat ma iubiti domnilor profesori nu va apucati sa strangeti salariile pe urmatorii 100 de ani si sa vi le puneti la un loc tabloul are deja un propietar. Si nu e un aritst neinteles care se hraneste cu metafore… este un om de afaceri cu un trecut obscur, ale carui radacini sunt undeva prin Mexic si al carui prezent si viitor undeva in cluburile exclusiviste din Manhattan.

Nu lasati arta in mana celor saraci… pentru ca arta pentru ei este doar pretext, doar o cuvertura draguta sub care acopera mizeria. Pentru ca nu are rost sa spui ca esti un betiv care si-a ratat viata, care traieste intr-o locuinta insalubra si considera ca drogurile de proasta calitate sunt aliment de baza al alimentatiei, atunci cand poti spune ca esti artist.

V-as da pana si masa de la Bamboo dar arta nu.
Nu vreau sa vad izmenele intinse la uscat pe niciun lucru iesit din mainile lui Alberto Giacometti. Si nici nu vreau sa vad un Damien Hirst printre bibelourile cu copii care fac pipi.
Nu vreau sa vad coj de seminte in sala de teatru si nici sa simt parfum ieftin la reprezentatia ,,Ballo della Regina”.

Asa ca scumpii nostri ,,oameni de cultura” iarti-ma daca va intrerup emfaza cu care vorbiti despre arta si valori culturare dar vreau sa va dau o veste proasta. Cultura si arta nu ar trebui sa fie apanajul oamenilor fara alt scop.

Si recunosc ca sunt o snoaba si o fitoasa asa cum nu ati mai intalnit.
Dar mie imi plac oamenii imbracati ca in Vogue care danseaza in cluburi scumpe precum imi plac toate creatiile lui Frederick Ashton.
Imi plac gentile precum imi place sclupturile lui Edgar Degas. Si nu ma pot decide care imi plac mai mult. Asa ca o vrea pe ,,Petite danseuse de quatorze ans” cu o geanta Hermes Birkin pe brat.
Imi place sa imi privesc dressing-ul plin pana la refuz cu toate hainele pe care mi le-am dorit precum imi place sa privesc orice lucrare a lui Gustav Klimt. Si cred sincer ca Adele Bloch-Bauer se imbraca foarte bine.

Inchei aici … Si pana nu imi explici ce are in comun arta si mizeria saraciei raman snoaba voastra preferata indragostita de lux, de arta, de luxul din arta si de arta luxului.

Nu putea sa fie un banal oarecare. Desi in orasul asta baietii frumosi sunt mai desi ca gropile din carosabil asta pur si simplu nu conteaza. Cum puteam sa fiu asa de ingrata incat sa aduc in lumea mea pe oricine. (Da Livia, ai dreptate grupul asta incepe sa semene din ce in ce mai mult cu nobilimea medievala)

Asa ca probabil ca intr-o opera clasicista as fi renegata de chiar propria familie (a se citi  Casa de Guelph a romaniei 2010) pentru ca am fost destul de lipsita de realism sa ma indragostesc de un baiat oarecare.
Nu am cum sa ma pretez la a visa la fericire atunci cand toti cei din lumea mea stiau prea bine ca fericirea nu exista, cel putin nu in lumea asta. Cum sa creada vreo unul dintre noi ca un zabet conteaza? Cand noi privim decat in jur si in sus si niciodata in jos.
Cum sa tulbure cineva aceasta lume a falsei perfectiuni (perfectiunea falsa e totusi un fel de perfectiune).

De fapt am scris acest blog din cele mai dulci si simple motive. Mi-am dat seama ca am vorbit despre multi prieteni, colegi, cunostiinte etc dar nu am vorbit de ,,my perfect boy”.
De ce el? Oare nu a fost o alegerea grea cand in oras sunt atatia baieti frumosi si punct?
Clar nu … pentru ca nu face parte dintre ei desi e frumos si… multe.
E departe de a fi Fat Frumos… dar si eu sunt departe de a fi un orice personaj pozitiv din orice poveste. Stiu ca inca din copilarie am avut tendinta de a face transfer afectiv cu personajele negative si puternice ale oricarei povesti … care la sfarsit pierd dintr-un singur motiv… e o poveste de copii. In realitate Cavalerul Negru conduce regatul, Balaurul il omoara pe homosexualul ala de Fat Frumos pentru ca oricum Printesa acum poarta rochii negre si ruj rosu si e mai mult decat indragostita de Balaur. Iar pe printisorul bun nici macar calul sau nu il poate salva … acum doar sute de cai te fac sa poti strabate taramul de poveste numit Centrul Orasul.

El… nu este nici pe departe etern… dar are o privire neantica… El… nu e nici pe departe perfect… dar mimeaza atat de bine perfectiunea (si intr-o lume a aparentelor asta e tot ce conteaza).

Cand voi afirma ca suntem cuplu perfect fetele pe tocuri vor ciocni un pahar de Don Perignon. Ceilalti o sa ma atacati, sau macar o sa credeti ca ma atacati. Oricum aici nu e nimic neprotejat. Oglinda, Cardul, Masina, Prietenii si Body-guarzii din jur ne ofera siguranta.

Intre noi nu e nimic simplu… pentru ca noi nu suntem niste oameni simplii. Ne-am apropiat greu… Suntem cei mai liberi oameni si totusi sclavi ai propriilor noastre conceptii despre viata. Eu inca bravez cu masca omului care crede ca a inteles dar cand imi vorbeste despre viata asa cum ai cunoscut-o, despre bani, afaceri etc prefer sa ma gandesc cu ce as putea purta aceea noua pereche de cercei. Dar cu toate astea sunt interesata de ce zice… pentru ca e atat de dulce cand e serios.
Dar el stie ca pentru mine si o mica, infima, parte de seriozitate si realitate gri imi face inima sa imi pulseze mai greu. Asa ca stau departe de haos-ul pe care el il spaneste atat de bine.

El stie ca eu sunt decat an uptown princess… Desi uneori asteapta sa spun ceva inteligent despre vreo afacere pe care nu o inteleg nici daca mi-o deseneaza. Dar de cele mai multe ori intelege ca am ochii mari si imi place shopping-ul si stiu toate cluburile … si atat.
Cum putea altcineva intelege ca o fata ca mine trebuie tinuta departe de realitate?
Ca mie banalitatea imi este interzisa. Mi-am interzis-o de mult.

SI desi nu e usor de placut, usor de suportat si mai ales nu e usor de inteles este pur si simplu perfect.

Fetelor nu uitati ca: Ca cea mai importata calitate a unui barbat este puterea in toate formele, nuantele si naturile ei deoarece Puterea a fost si va ramane mereu cel mai excitant afrodisiac.

P.S: Babe daca citesti asta sa stii ca am scris acest blog cu sinceritate si fara interes… bine recunosc … vreau sa te rog ceva… Call me si iti spun

Primul lucru pe care trebuie cineva sa-l cunoasca despre mine este ca sunt un vulcan. Probabil am clacat in fata vietii si de aceea viata m-a impins la limita ei, la granita cu haos-ul perfect ambalat cu fundite roz si cristale Buccellati. Sunt un mic haos pe tocuri si intentionez sa nu cad.

Stiu ca sunt oameni in lumea asta care inca spera sa fac altceva. Sa lucrez intr-un birou care sa nu contina fluturasi roz si sa port costume negre (dar asta nu se intampla decat in cazul functionarelor plictisite din Bucuresti si prostituatelor high-class din Londra – asa ca sigur nu se va intampla in cazul meu.)

In toti acesti ani petrecuti in umbra rimelului Chanel am incercat sa conving pe cineva, pe oricine ca am avut timp azi dimineata sa ajut orfanii, ca nu am dormit azi noapte din cauza disparitiei padurilor tropicale si ca totusi Chanel-ul face un rimel atat de bun incat rezista (minciuni … Chanel nu sunt asa de tari la rimeluri … rezista putin… ma dau o data la o ora… dar… nu stiu pe unde se afla padurile tropicale)

In seara asta am ochii dureros de reci si simt cum imi ingheata mainile pe tastatura si cred ca nu voi reusi sa termin acest blog.

Stiu doar ca dorinta de aparenta perfectiune e atat de puternica incat sa ma opreasca, poate chiar sa dea timpul inapoi si sa uitati ca ati citit acest blog.

Am faurit de pudra si parfum o perfectiune iluzorie. Nu ma detesta. As da orice acum sa nu ma
fi nascut mai insetata de absolut decat de genti (si credeti-ma iubesc gentile) .

Nu mai pot! Nu mai pot face nimic, doar sa amestec mirosul de Chanel no5 cu tacere si sa le picur pe foaie sperand ca cineva va intelege ceva din ceea ce incerc sa exprim cu regret, pentru prima oara Regret.

Stiu ca veti citi. O simt. Deja parcurgeti infrigurati randurile, probabil asteptati sa aflati ceva
anume, poate macar un singur secret care ar putea sa creeze subiectele de barfe pentru o zi intreaga de shopping cu tot cu apa plata de dupa.

Insa acum, aflandu-ma fata in fata cu sinceritatea, realizez ca nu am ce sa va spun. Ca nu am stiut niciodata de ce am crezut ca nu as fi la fel de interesanta daca ati afla ca nu constientizez ca pe lume exista orfani si ca imi plac insulele tropicale mai tare fara paduri.

Nu stiu ce vreti sa auziti. Poate vrei sa va spun ca am realizat ca gresesc?
Ei bine… nu gresesc …
Voi continua sa beau Don Perignon cu Cristina (uite vezi fata ca am zis si de tine) desi stim ca exista oameni care ar da orice doar sa le traiasca altcineva mizera viata.

Probabil am vrut cu adevarat sa fiu un om mai bun … ori am fost destul de egoista incat sa ma mint si pe mine singurul scop fiind acela de a-mi insusi niste calitati si moravuri care nu imi apartineau, sau poate imi apartineau doar partial.

Multumesc! Celor care m-au acceptat cu totul, iar in momentele in care cred ca nu sunt suficienta, reusesc sa ma izoleze undeva la o masa in vreun local luxos la o distanta inimaginabila de orice excitatie venita din lumea exterioara si mult mai dura.

Mi-am stins incet toate intrebarile care contineau vreun ,,daca”  si care faceau conexiune intre mine si o lume rational de gri.
Mi-am insusit toate calitatile pe care ati fi vrut sa auziti ca le am, lasandu-mi in urma defectele pe care acum imi dau seama ca nu le-am avut niciodata.

In fiecare inceput de an scolar eu si prietenele mele (cele care imi sunt si colege de facultate) ne propunem ca vom deveni noile harcioage (a se citi tocilare din prima banca mereu interesate de ce spune proful) Dar in fiecare an se deschide o cafenea noua in care trebuie neaparat sa ajungem, in fiecare an un prieten are o idee mai buna. In fiecare an inventam cate un joc pe care il putem juca in orele de curs.

Promisiunea de anul asta: ,,O sa fim harcioage” … Stiu ca nu va fi asa si oarecum imi pare rau dar si mai mult imi pare bine.

In alta ordine de idei vreau doar sa stii ca nu am dorit niciodata raul nimanui. Mi-am dorit doar sa ma protejez si sa ma tin departe de durere. Si durerea pe care unii mi-au provocat-o nu dispare decat cand o duc la un spectacol pe tema ,,Razbunarea e sete de dreptate in forma pura”.
N-am crezut vreodata ca as putea sa iert… probabil din prea mult orgoliu, sau dimpotriva
din pura lasitate si teama.
Am avut si eu candva o constiinta dar cand a vrut sa vorbeasca am oprit-o, acum nu ar mai vorbi nici daca m-as ruga de ea. Este seaca si muta. As vrea sa stiu doar ce gandeste ce crede despre tot ce s-a intamplat, as vrea sa stiu daca ma va ierta vreodata, in ciuda faptului ca nu i-am
cerut iertare.

Poate ca asa a fost sa fie, ori poate ca destinul meu a luat o intorsatura dura, prea dura
pentru a fi readusa pe calea initiala. Multi ar spune ca e prea tarziu ca aceste explicatii sa
mai conteze. Chiar daca uneori ma vezi in club cu ochii rataciti in ceata eu stiu exact unde ma aflu … si daca voi uita in mod sigur cineva ma va duce la o cafea… si le multumesc tuturor celor care m-au dus la cafea pentru a ma ajuta sa realizez unde ma aflu.

Nu vreau sa adorm in seara asta pana nu ma bucur si de ultimele clipe pe care le mai are ziua asta de oferit.

Cineva mi-a zis odata ca am ochi de eter… acum ii voi raspunde cat pot eu de profund: ,,Ce e ala?”.
Nu radeti de mine… eu chiar sunt o fiinta extrem de profunda… in fiecare dimineata ma gandesc profund cu ce sa ma imbrac.
Nu imi voi cere iertare ca nu va inteleg mie imi plac lucrurile simple si drumurile drepte care nu duc nicaieri. Si oricum daca as vrea sa-mi cer iertate… nu as gasi cuvintele potrivite, iar daca le-as gasi sentimentele mele nu ar fi reale. Vedeti? De aia nu va cer iertare… pentru ca sunt prea sincera.

Si scriu aceste randuri fara sa imi pese ce credeti pentru ca eu sunt singura care a contat si daca v-as face pe plac nu as face decat sa ma las la urma.
Dupa toti acesti ani in care am trait inconjurata de prietenii mei perfecti si hainele mele perfecte fara sa imi pese de altceva acum fac greseala capitala, ultima: Marturisesc.

Ce mai cautati aici? Ce mai asteptati? O incheiere?

Iertati-mi indrazneala si rujul rosu si rimelul oarecum intins…

O buna prietena credea ca a descoperit diferenta… ieri seara plangea cu o sticla de Merlot in mana undeva pe o banca.

Ma apropii de ea aprind un Sobranie mov si unul roz … il intind pe cel mov.

- Aveai dreptate
- Cu ce? Ca se poarta iar bentintele negre? Ma bucur ca ai acceptat si iti vine foarte bine. E de la Jennifer Behr?

- Nu glumesc… tu nu vezi ca plang … nu pot sa cred ca mi-a zis nenorocitu…
Ultimele cuvinte parca i s-au pravalit afara si i-au cazut rapid de pe buze… apoi se opreste brusc si isi atinge bentinta cu mana, se uita la mine si ochii albastrii i se maresc:
- E de la Katherine Denby
- Nenorocitul?
- A da … nenorocitul …

I-am ascultat cu compasiune si mirare povestea. Cand am invatat sa ma prefac ca aud ceva ce ma mira? Cand am invatat sa ma prefac ca …orice? Rasuflu rar si ii sterg tusul intins in coltul ochiului.

- Sigur nu vroia sa te raneasca!
- Nu vroiam decat adevarul oricat de dureros ar fi.
- Adevarul e ca sexul e sex in hotel de 5 stele sau pe pat de paie… adevarul e ca sexualitatea functioeaza la fel si la burlaci si la barbatii cu cele mai fercite mariaje.
- Ne despartim
- Pentru o studenta din provincie capabila sa pastreze orice barbat 2 ore?
-Nu stiu daca din cauza ei. Nu stiu cine e ea. Nu stiu ce e ea. Stiu doar ca eu nu mai sunt eu de cand ea am aflat de ea.
- Esti femeia stilata si educata care poate sa pastreze orice barbat o viata.
- O doreste?
- A dorit-o.
- A avut-o
- Atunci nu o mai vrea.
- De ce ea?
- Nu e ea… e una din ele… ea a intrat pe usa atunci.

Epilog: Ea a ramas a lui, el al ei. Amandoi ai nostrii ai societatii in care ele nu vor intra.
Daca vrei sa ii vedeti cautatii in restaurantul acela luxor din centrul orasului. El poarta un costum care ii vine perfect, ea o rochie superba care ii dau un aer parizian. II veti vedea la starea civila apoi ducandu-si copiii la o scoala privata. Peste 30 de ani intr-un club de lux fiul lor va bea whisky cu una dintre ele si sper doar ca nora lor va avea o prietena care sa ii spuna ca sexul e sex.

Ele raman ale vostre… raman in cluburi… raman in vietile noastre … dar in acele segmente despre care ne dorim ca parintii si copiii nostrii sa nu afle.
Pe ele le puteti vedea in acel club nou deschis care se anunta a fi ,,fitza sezonului” sau in acele cluburi deja consacrate pe care le stim si le iubim si unde ne simtim mai ceva ca in propria cada.

Doamnelor credeti-ma ca atunci cand ai o relatue serioasă, e mai bine ca iubitul să aiba o amanta decat să uite sa traga apa la toaleta.

Si… Domnilor … Ceea ce femeile detesta e sa va îndepartati de ele. Dacă le tratati ca pe niste regine, ele va vor permite sa aveti o amanta… sau doua… sau …

Ne vedem la nunta scumpilor… pentru ca in club ma fac ca nu va vad. Shhh!

As vrea sa ma intorc in timp ca sa port o conversetie cu mine atunci cand eram copil. As vrea doar sa o las pe fetita de 10 ani sa vada ca peste 10 ani va ajunge exact ce isi doreste.

Am devenit tot ce imi doream cand eram copil. Si auzind la ceilalti ca visele din copilarie nu se prea implinesc ma gandeam ca in cazul meu sunt doua posibilitati: ori am fost eu un copil extrem de realist, ori sunt o femeie extrem de puternic.

Daca m-as fi vazut cand aveam 10 ani mi-as fi iubit fiecare gest, obsesie, defect si secret.

In clasa a-I-a stiu ca stateam in banca si visam sa fiu frumoasa si desteapta dupa standardele mele (nici macar la 7 ani nu consideram ca desteptaciunea are vreo legatura cu scoala)

La 8 ani mi-am conturat exact calitatile dar mai ales defectele care credeam ca ma vor ajuta sa traiesc frumos. Am observat ca sistemul meu valoric nu se plia pe cel impus de scoala sau de societate. Asa ca am facut ceea ce era normal sa fac: am considerat normele sociale ca fiind gresite. In timp am descoperit ca societatea e stratificata si fiecare strat are alte norme. Am realizat apoi pe la inceputul adolescentei unde se incadrau ale mele.

Si faptul ca m-am ridicat deasupra cam tuturor persoanelor care atunci erau in ipostaza de a ma sfatui inseamna pentru mine mai mult decat orice victorie, mai mult decat orice sentiment si decat orice resentiment.

Iubesc acest strat al societatii caruia ii apartin, iubesc ce traiesc asa cum traiesc.

In pre-adolescenta in spueau ca daca nu ma voi conforma si nu ma voi alinia in turma voi suferi.
Ati avut dreptate am varsat atatea lacrimi in paharul de Dom Perignon pe tot parcursul luptei pentru a ajunge ceea ce sunt.

Si puteam sa fiu prima din clasa dar am preferat sa fiu prima pe VIP-List-ul party-urile care conteaza. Si puteau sa ma placa si pe mine profii dar am preferat sa ma placa persoane care chiar ma pot ajuta la ceva. Si puteam… da stiu ca puteam sa invat ceva din cartea de fizica… dar pur si simplu nu imi incapea in geanta roz alaturi de trusa de la MAC, parfumul Chanel, portofel si telefon.

As putea sa iau o pauza si sa ma gandesc la cum ar fi fost daca as fi fost altfel!
Dar nu o voi face pentru ca eu traiesc fiecare clipa cu aceeasi intensitate cu care mi-am trait prima iubire, prima dezamagire, cu aceeasi intensitate cu care arunc orice privire.

Si stiu ca nu sunt asa cum va doreati dar sunt asa cum imi doream. Si stiu ca nu sunt cea mai extraordinara…dar sunt EU. Iar asta e mai mult decat as putea sa cer!

Pe la 16 ani am avut acea revelatie care m-a ajutat sa fiu ceea ce sunt. Am realizat ca pot face orice, pot sa rastorn orice sitiatie in favoarea mea, si pot s-o fac cu aceeasi usurinta cu care imi colorez buzele in rosu aprins. Iar pentru toate astea nu trebuie sa-mi multumesc decat mie.
Nimeni, nici educatia, nici sfaturile nu nu m-am facut ce sunt astazi ci doar eu m-am construit pana la cel mai mic detaliu!
Sunt propriul meu Pigmalyon! Si sunt asa de fericita ca pot, ca vreau, ca fac si ca exist!

- Recunosc ca imi ia cel putin 2 ore sa cumpar un rimel (asta daca m-am informat serios inainte despre ultimele aparitii si am cerut referinte de la prietene)

- Recunosc ca imi ia cam 30-45 minute sa cumpar ceva dintr-un supermarket.

- Recunosc ca nu pot sta mai mult de 2-3 zile fara sa imi cumpar ceva de imbracat, accesorii sau make-up.

- Recunosc ca daca nu merg de cel putin 3 ori pe saptamana la salon nu suport felul cum arat.

- Recunosc ca ma uit cateva ore pe zi la prezentari de moda si combin hainele in minte.

- Recunosc ca m-am uitat de peste 100 de ori la Breakfast at Tffany`s, Casablanca si Roman Holiday si tot nu ma pot abtine sa plang …

- Recunosc ca am cea mai ciudata relatie dar tot imi place

- Recunosc ca de cele mai multe ori in club dansez fara a baga pe cineva in seama lucru care nu ma face chiar cea mai buna prietena.

- Recunosc ca prefer sa fac shopping singura

- Recunosc ca uneori sunt de neinteles

- Recunosc ca atunnci cand eram mica imi doream sa devin ceea ce sunt acum.

- Recunosc ca fac orice pentru a castiga ceva ce imi doresc … dar doar pentru ca nu cunosc alta cale.

- Recunosc ca as vota pentru infintarea Politie Modei

- Recunosc ca as legaliza iarba.

- Recunosc ca ma consider una dintre cele mai frumoase femei pe care o cunosc

- Recunosc ca nu raspund la telefon prietenelor care ma suna sa se planga atunci cand eu sunt binedispusa.

- Recunosc ca prietenii mei nu sunt chiar ,,cetateni de onoare ai comunitatii”, nu sunt nici prea etici, nici prea cinstiti dar la nevoie stiu sa mimeze decenta si recunosc ca tocmai asta imi place la ei.

- Recunosc ca am arahnofobie si cacofobie (frica de oameni urati)

- Recunosc ca as legaliza casatoriile intre doua persoane de acelasi sex si ca nu consider asta ca fiind o ciudatenie.

- Recunosc ca citesc carti care pe unii ii sperie.

- Recunosc ca nu pot sta mult intr-un loc

- Recunosc ca nu judec oamenii dupa haine doar ii inlatur din jurul meu pe principiul asta.

- Recunosc ca i-as introduce pe Dior, Versace si Chanel in cartile de istorie (cred ca as fi cel mai bun ministru al invatamantului pe care l-a avut Romania post-decembrista)

- Recunosc ca atunci cand imi suna telefonul raspund din alta camera.

- Recunosc ca daca blacklist-ul meu (agenda mea mare si neagra care mai poarta si denumirea de ,,Cartea secretelor) ar deveni public m-ati ura cu totii.

- Recunosc ca telefonul meu stie prea multe despre mine.

- Recunosc ca uneori le zic prietenelor ca vreau sa fiu singura si mai recunosc ca ma mir ca ele chiar ma cred

- Recunosc ca sunt de parare ca singurul lucru pe care trebuie sa-l stie o femeie despre un subiect este numarul de telefon al barbatului care se pricepe foarte bine la asa ceva (exceptie fac domeniile precum fashion, make-up etc)

- Recunosc ca port decolteuri la examene si 70% din ce raspund nu are legatura cu materia.

- Recunosc ca nu cred ca sunt in stare sa imi fac singura lucrarea de licenta (scuze mami)

- Recunosc ca proiectele de semestru/de an mi le-a cam facut altcineva (Merci Stefan, Bogdan, Corina, Ana, Teo, George, Razvan, Mihai etc)

- Recunosc ca ma descurc fabulos si singura dar ma simt incompleta fara prietenii mei.

- Recunosc ca imi plac sculpturile lui Raymond Duchamp-Villon si picturile lui Salvador Dali dar ca pe scara valorilor mele nicio opera de arta nu intrece un Hermes Birkin

-  Recunosc ca am citit cam tot ce mi-a picat in mana si am parcurs cam toate marile opere din literatura europeana dar nu pot reciti decat articolele din Vogue.

- Recunosc ca parul meu natural e cret si ca ascund asta de ani buni.

- Recunosc ca sunt dependenta de lip-care-uri si ca am mereu unul langa mine (chiar si atunci cand dorm)

- Recunosc ca atunci cand am inceput sa scriu acest post nu am crezut ca voi fi atat de sincera si ca voi spune tot ce am spus.

- Recunosc ca daca l-as mai scrie o data m-as auto-cenzura.

Recunosti ca nu mai ai ce spune despre mine care sa ma afecteze?