N-am idee dacă trebuie să privim maturizarea unei fete, transformarea copilului in femeie, ca pe un simbol încărcat de semnificaţii, ca pe o figură de stil izbutită, ca pe o dovadă a credulităţii ei sau ca manifestarea unei puteri existente cu adevărat.

Revista urmeaza sa fie lansata in septembrie 2012 si se va numi CR Fashion Book. Este vorba de o publicatie bi-anuala, care se vrea, dupa cum Carine Rotfeld afirma: ,,o celebrare a modei si a creativitatii”

Revista are dimensiuni impresionante, 288 de pagini mai exact si un format inovator. Si anume se va axa pe o singura tema pe care o va aborda din diferite unghiuri.

Eu m-am abonat deja si astept cu nerabdare primul numar.

Un barbat poate sa isi priveasca iubita in ochi si sa ii spuna sigur pe el  ”Am atata incredere în tine”, atata încredere incat pot să te insel, sa te las singura, fara sa se gandeasca macar ca si ea ar putea face la fel. E sublim!

Femeia in schimb se ineaca in gelozie iar gelozia este un lucru teribil.

Se aseamana cu iubirea, dar e opusul ei; nu vrea binele obiectului iubit, ci dependenta, triumful asupra lui.

Iubirea este uitarea de sine; gelozia este forma cea mai pasionata a egoismului, exaltarea eu-lui, despot, exigent, vanitos, care nu poate să se uite şi să se subordoneze.

Nu imi povesti cat de mult suferi. Nu te voi intelege si nu te voi comapatimi. Pentru ca adevaratele dureri sunt cele pe care le duci in tacere şi de care nu vrei să fii nici compatimit, nici mangaiat.

Ciudat este ca mereu ai povestit tuturor cat de mult ai suferit. Uneori uitand sau ignorand intentionat ca si ea imi e la fel de veche si scumpa prietene ca si tine.

Ce cred eu? Cred ca daca ai fii iubit-o cu adevarat, ai fii putut, sacrificandu-ti pentru ea viitorul, familia şi reputatia, să mai fii fericit cu ea si în consecinta să o faci si pe ea fericita; căci dragostea este un contract ca si casatoria.

Azi cand am urcat in Hummer-ul tau care mirosea a iarba si Macallan ai lasat capul pe spate si mi-ai spus ,,nu cred ca voi mai fii vreodata fericit”

Stii tu oare ce e nefercirea? Abia ai păsit în viata, acum îi simti primele zbuciume, pasiunile tale abia acum se ridică în picioare, iti accelerează fluxul sângelui, iti strică pacea somnului, trezind în tine senzaţii noi, nelinisti convulsive, tulburari ner­voase, iar tu numesti aceasta a suferi!

Crezi că ai primit marele, cumplitul, solemnul botez al nefericirii!

Suferi, este adevărat, dar care altă suferinţă este mai nobilă şi mai preţioasă decât aceea a iubirii? Ce nesecat izvor de poezie este aceasta! Cât este de calda, cat este de fertila suferinţa care se poate spune si pentru care poti fi compatimit!

De fiecare data cand revi in oras incerci sa o recuceresti. De cele mai multe ori si reusesti. Astazi se pare ca ai dat gres, asa si?

Te-ai gandit ce viitor poti să-i ofere acestei femei, acum cand ea nu te mai interseaza? Si da stiu ca nu te mai intereseaza. Ce simti tu e o pasiune oarba, un zbucium de amintiri si mult orgoliu.

Ai putea oare s-o iei de sotie, pentru a-i arata în fiecare zi o fată trista, o inimă distrusa, un suflet dezolat?

Ai putea s-o iei de sotie pentru a o face odioasă familiei tale, demnă de dispret pentru tot grupul nostru, ridicola in fata intregului oras, pentru a o aventura într-o societate în care s-ar simti nelalocul ei si în care umilinta ar ucide-o, pentru, a o coplesi de remuscari, făcand-o să simtă toate nenorocirile pe care le atrage asupra ta?

Si stiu cat de greu este sa combinti suferinta cu nostalgie, o astfel de suferinta se hraneste din ea insasi.

Dar liceul s-a terminat de prea multi ani, si cuplurile de atunci in mare parte s-au destramat. Nu esti singurul care e inecat uneori in nostalgii si incertitudini.

Stiu ca uneori relatiile cu bunii prieteni se pot raci dar asta doar pentru ca omului caruia i-ai spus totul, nu te poti hotărî să-i spui nimicuri… si astfel se asterne tacerea!

Iesi diseara si promiti sa vorbim doar nimicuri?

    O femeie care crede ca este  inteligenta cere drepturi egale cu barbatul. O femeie care este inteligenta, nu.

Ansamblul civilizaţiei elaborează acest produs intermediar între mascul şi castrat care este îndeobşte calificat drept feminin.

Iată ce caracterizează în chip fundamental femeia: ea este Celălalt în inima unei totalităţi ai cărei doi termeni sunt necesari unul celuilalt.

Femeia de astazi poartă răspunderea unei lumi ce nu e opera cuiva din afară, ci a ei însaşi, şi în care se înscriu deopotrivă înfrângerile ca şi victoriile sale.

Dupa ce am dat bacalaureatul a plecat sa studieze in Anglia la o universitate de business, finante si alte lucruri pe care eu nu le inteleg.

Iubirea si-a gasit-o pe holurile universitatii in persoana unui coleg, intern-ship-ul perfect l-a gasit inca din anul al2lea. Dupa ce a terminat a reusit sa il transforme in job-ul de vis.

Desi avem aceasi varsta mereu Eliaa a fost cea matura. Asa ca eu si fetele ne asteptam sa primim o invitatie la nunta cat de curand. Mereu am crezut ca ea va fii prima care se va marita, asta i-am spus-o inca din liceu.

In schimb, Elisa, pana acum perfect previzibila, a reusit sa ne socheze.

Nu mica a fost surpriza Corine cand a gasit-o ieri dimineata cu bagajele la usa ei. Era vizibil ca plansese.

Corina se jura ca avea cu ea o sticla de Diva Premium Vodka si fuma in continuu.

Ieri cand am vazut-o mi s-a parut atat de schimbata. Fuma tigara de la tigara si radea zgomotos.

M-am oprit in dreptul ei la un metru. Nu as fii recunoscut-o daca nu ar fii alergat spre noi.

- Te-ai schimbat Elisa, i-am spus dupa un minut de tacere.

- In bine?

- Mereu te-am admirat

- De ce m-ai fii admirat?

- Pentru ca ai reusit in tot ce ai facut.

- Hm… nu sunt sigura ca ”reusit” e cuvantul potrivit.

- Alex a venit cu tine?

- Ne-am despartit.

- Si cum de ti-ai luat concediu?

- Am demisionat.

- Ai tai stiu?

- Nu

- Elisa ce e cu tine? De ce te-ai schimbat?

- Acum o saptamana ma certasem cu Alex, imi reprosase ca nu am timp de el. Munceam mult, nu mai mancasem de saptamani. Am iesit sa ma plimb. M-am oprit intr-o cafenea si mi-am luat o cafea neagra, fara zahar si dubla. Un tip s-a oferit sa-mi plateasca ce comandasem.

- Si tu ce ai facut?

- L-am refuzat normal. Pentru ca nu il cunosteam. Mi s-a parut anormal

Am tacut. Mi-am muscat limba sa tac.

- Apoi am aflat ca Alex ma insela cu una din hostessele din restaurantul tatalui lui. Si ca desi munceam peste 14 ore pe zi urma sa avanseze o colega pe care dimineata o aducea seful cu masina la munca.

- Asa si?

- Si atunci am realizat ceva.

- Ce anume?

- Sa nu refuzi nicioadata pe cineva care vrea doar sa iti dea ceva.

- Nu era mai usor sa realizezi asta cand ti-am spus-o noi in clasa a IX-a?

- Mi-a trebuit mai mult timp. Asa sunt eu.

- Wandering bitch is back.

Elisa stiu ca ai citit tot blog-ul meu inclusiv blog-ul despre fete si despre prietenie. Imi pare rau ca nu te-am inclus doar ca te simtea… departe.

Asa ca acum ai un post doar pentru tine.

Oamenii sunt speriati de oameni. Toti umbla bezmetici prin lume ascundu-si sub pleoape valiza prafuita a copilariei.

Oamenii sunt cersatori de sentimente invesmântati în holograme care si-ascund goliciunea de ochii ce-si cheama mereu sensul de a fi.

Nu astepta nimic decât ceea ce va veni, nu vor nimic decât ceea ce vor simti. Si in finel, inevitabil, mor.

Intrebarea acestei seri este de ce se nasc oamenii si de ce mor fluturii?

Este adevarat ca romanul vietii mele poate purta la prima vedere titlul ,,La vie en rose”. Asta pentru ca majoritatea celor care intra in contact cu mine sunt orbiti de partea frumoasa si glam a vietii mele uitand sau neputand sa observe ca la sfarsitul zilei lacrimile sunt cele mai sublime bijuterii pe care o femeie le poarta.

Ce acuze aduc eu destinului meu? Faptul ca nu imi da voie sa gresesc!

Eu nu pot dezamagi … pentru ca eu ,,am avut totul” … Ce imi lipseste? O scuza… Nu as avea nicio scuza pentru esec, si asta e groaznic, pentru ca asta te condamna la succes, la perfectiune.

Eu nu am dreptul sa gresesc cu ceva in vestimentia mea, fiecare accesoriu trebuie sa spuna povestea succesului. Eu nu am dreptul sa fiu vazuta nearanjata, sau cu parul valvoi, si doamne, cat de dor imi e sa ma plimb in ploaie.

Eu va voi zambi chiar daca lumea mea se sparge in mii de cioburi taioase si sclipitore.

Uneori ma inec in amintiri. Amintiri care au ramas pentru mine.

Depresie, isterie, vorbe si gesturi pe care copilul de atunci nu le intelegea, dar pe care nu a putut sa le uite vreodata.  Si care acum ma fac sa ma cutremur de teama. Ca intr-o zi voi ajunge la fel, ca voi pierde controlul asupra mea.

Nu e nimic mai trist de cat sa te fii parasit. Pentru ca uneori n-ai sa poti sa-ti ierti asta.

Fiindca sa te parasesti pe tine este sa impingi parasirea pana la limita, pana cand te pierzi de tot. Si apoi, inevitabil, ii parasesti si pe cei din jurul tau… fara sa vrei, fara sa stii, fara sa poti sa te opresti la timp.

In seara asta beau pentru: Copilul parasit de propriile proiectii despre viitor. Copilul pentru care nu v-ati luptat. Pe care l-ati lasat sa aleaga singur. Nestiind ca nu alege pentru el, ci pentru omul care va deveni.

In seara asta beau pentru femeia orgolioasa si egoista care pare ca nu se poate iubi decat pe sine. Adancita intr-un narcisism impus, incercand cu disperare sa umple golurile lasate in urma de povesti neterminate, de jumatatile de oameni pe care le-a vazut in ceilalt.

In seara asta beau pentru femeia care plateste greselile inconstiente, neintentionate ale copilului care n-a stiut sa planga atunci cand trebuia.