Despre socializare si alti monstrii

Supravietuirea in lumea ,,mondena” a marelui oras poate parea un fel de safari dar in realitate e mult mai dura. Leul te sfasie doaro singura data, umilinta nu iti da pace toata viata.

Daca nu ai macar cea mai mica idee despre cum e sa-ti opresti respiratia pentru a auzi soaptele din jur imediat dupa ce valetul iti deschide portiera masinii in fata celei mai in voga locatii nu are rost sa continui aceasta lectura. Pentru ca eu nu am nici talentul didactic nici talentul literar de a ti explica ce simti atunci cand vocile din camera se contopesc cu vocile din capul tau.

Cea mai mare dilema a momentului in cauza nu este studiata de niciun filosof (desi ar merita) Cea mai mare dilema este daca sa iti pastrezi ochelarii Chanel la ochi pentru a mai salva o farama de intimitate, sau daca sa ii dai jos pentru a l gasi mai repede pe baiatul ala care se plimba cu tava cu sampanie pe acolo.

In timp ce mana stanga strange tare cea mai importanta arma a junglei citadine (telefonul mobil) mana dreapta insfaca in mod incostient un pahar de Dom Perignon.

Din momentul in care degetele tale au atins paharul stii ca ai aproximativ 1,5 secunde sa observi pe cineva cunoscut in camera aglomarata. Si nu pe oricine, pe cineva care merita, care conteaza. Dupa ce ai obtinut contactul vizual ai maxim 2 secunde pentru a-i analiza tinuta, postura, anturajul si pentru a decide daca merita gestul cu care debuteaza seara ta. Dupa ce tinta a trecut toate testele ridici discret paharul si zambesti nosalant si relaxat. Felicitari acum poti bea fara sa pari disperata.

Ai dori acum sa se opreasca totul, ca intr-un film de animatie, pentru ca tu sa poti prinde orice gand care se indreapta spre tine. Sa sortezi fiecare gand dupa importanta si sa-l diseci in zecile de idei pe care le ai deja pregatite despre ce esti sau ce simti. Dar stii ca nu se vor opri, nu vor incetini nici macar o secunda. Cineva te striga, altcineva iti zambeste, un grup din spatele tau iti rosteste numele: oare te cheama sau te barfesc? Niciodata nu vei sti.

Dupa primele doua clinchete de pahar simti deja ca ti se face greata. Ai vrea sa gasesti un prieten in marea de oameni si brusc realizezi ca nu mai ai nici un prieten… i-ai pierdut in clasele gimnaziale pe toti.
Din toate colturile camerei priviri, ganduri, oameni se indreapta catre tine iar tu in centrul nimicului sclipitor ce te inconjuara incerci sa respiri cat de cat regula. Atunci si acolo trebuie sa inveti sa nu simti, sa nu tanjesti sa nu te doara.

Dar de departe cea mai importanta regula a orasului este: Sa nu te miri… niciodata… de nimic si de nimeni. Sa nu te lasi impresionat de grandoarea niciunui eveniment.

Daca un hipopotam cu chifla roz in loc de corn coboara in mijlocul petrecerii de pe matura zburatoare a lui Harry Potter si incepe sa danseze cu monstruletii aia mici si galbeni din Despicable me atunci ai voie sa clipesti… si nimic mai mult.

Nu iti opri privirea asupra niciunui element din cate te inconjoara nu respira prea lung nu expira prea zgomotos.

O singura data daca privesti prin camera vei observa ca 95% dintre femeile prezente sunt femei frumoase dar diferenta intre o femeie frumoasa si o femeie superba consta in atitudine. Fii prezenta atat si acolo unde trebuie sa fi prezenta nu te exclude, nu te consuma inutil.

Nu este nimeni atat de absurd incat sa iti ceara sa fi fericita la o petrecere. Daca vroiai sa fii fericita ramaneai in pijamalutele roz acasa sorbind o ciocoalata calda. Fericirea in jungla evenimentelor ,,care conteaza” merge mana in mana cu inconstienta care merge mana in mana cu tarania sau cu betia ambele merg mana in mana cu umilinta. Analizeaza logic: daca esti fericita vei sfari prin a fi umilita.

Ramai constienta de… tot. Constienta ca exista o ierarhie, un rol si un scenariu pentru tot ce se intampla in jurul tau. Problema ea ca nimeni nu iti spune scenariul, trebuie sa-l intuiesti. Problema e ca daca ai intuit gresit esti mort… din punct de vedere social.

Nu e niciun motiv pentru care sa iti interzic sa fii trista. Fii chiar suparata daca vrei. Dar ai grija sa nu se vada si nu uita ca lacrimile intind orice rimel (da chiar si pe ala water-proof).

Nu ai voie sa iei nicio pauza precum iti este interzis si sa grabesti lucrurile. Toate se intampla cand trebuie sa se intample asa cum trebuie sa se intample. Si asta v-o spune femeia careia in viata i s-au intamplat toate magiile si minunile basmului urban.

Intr-un astfel de loc toate evenimentele, dar toate, merita asteptarea! credeti-ma pe cuvant.
Am fost in fata voastra la atatea party-uri uneori atat de deprimata, de trista, de cazuta. De atatea ori mi-a fost asa de greu sa ma ridic. Nu ati stiut voi vreodata ca pana si norcul uneori exagerat al acestei Miss Socialista care va vorbeste este conditionat de ritmul orasului.

Nici eu nu stiu mereu ce vrea acest oras elitist de la mine. Dar nu mi-e frica. Stiu ca nu are cum sa ma uite. Stiu ca nu am unde sa plec. Stiu ca nu sunt lasata sa plec. In safariul asta plin de asfalt, lux si elite m-am nascut si aici o sa mor candva fizic niciodata (sper) social.

Suntem cavalarii de elita a acestei lumi, si nici un cavaler nu-si uita tinutul, oricate mari si tari i-ar desparti, oricati monstrii i-ar taia calea.