Cinste necinstii

Cel mai mult in viata iubesc… viata. Dar nu orice fel de viata, ci viata aia sora cu luxul, pentru ca desi uneori saracia e poetica, pentru mine luxul nu e opusul saraciei ci al vulgaritatii. Iubesc acel lux care nu are nimic de a face cu opulenta ci care deriva din stil si atitudine. Luxul care nu oboseste prin ,,zorzoane” si norme … pentru ca pana la urma cea mai importanta caracteristica a luxului este ca trebuie sa fie confortabil.

In primul rand trebuie sa invatam ca viata e frumoasa si are multe de oferit. Dupa aceea trebuie sa ne hotaram ce vrem de la viata: de obicei mai mult decat are de oferit.

Oamenii s-au nascut frumosi, nesiguranta ii urateste.
Ce lucru poate fi mai frumos decat sclipirea din privirile unei femei constienta de propria frumusete si total implinita?
Ce lucru poate fi mai puternic decat strangerea de mana a unui barbat de succes care stie ca a obtinut tot ce si-a propus si e constient ca va obtine si ce inca nu si-a propus?

Mereu am crezut ca omul e fiinta suprema a acestui univers. Si nu vreau sa intru in filozofiile secolului trecut si sa aduc in discutie supraomul lui Nietzsche. Dar pana la urma ce poate fi atat de rau la omul care a organizat haosul pasiunilor sale? La omul care a conferit stil caracterului sau si a devenit creativ? Poate fi nociv faptul ca un om poate deveni constient de teroriile vietii sale? Poate fi blamat un om doar pentru ca sustine viata, făra nici un fel de resentiment?

Nu imi place virtutea. Nu suport faptul ca un om este judecat in functie de virtutile sale. E imposibil sa urasti un om pentru ca nu are virtute, decat daca tu la randul tau desconsideri virtutea. Si ce am zis e la fel de logic pe cat este de ambiguu. Explicatia e simpla: Nu ai cum sa urasti un om decat atunci cand el iti devine superior sau macar egal.

Imi plac barbatii rai si puternici, cei care au cele mai inalte aspiratii si suficienta minte cat sa ajunga la ele. Barbati care planifica soarta lumii la un pahar de The Macallan. Si cum sa nu iti placa atata timp cat cea mai pura esenta a existentei umane este dorinta de putere.

Imi plac oamenii care actioneaza avand in minte doar propriul succes ci nu pentru a obtine iubirea sau aprobarea celorlalti. Si oricat de dura ar fi o viata traita fara a incerca sa obtii iubirea oamenilor este pana la urma cel mai cinstit mod de viata. Pentru ca pe cat de pura e dorinta de putere pe atat de aroganta este dorinta de iubire.

Nu imi plac oamenii cu orizonturi inguste. E normal sa iti cunosti limitele dar e minunat sa le ignori.

Imi plac femeile frumoase, complexe. Nu suport femeile masculinizate. Cele care poarta doar pantaloni si gandesc, actioneaza si simt ca atare. Barbatii si femeile nu sunt aceasi specie. Noi nu am fost create de Dumnezeu din doua coaste ale barbatului noi am fost create de un Barbat dintr-o coasta a lui Dumnezeu si din una a Diavolului.

Nu imi plac oamenii simpli si lineari. Pentru ca avem dreptul… de fapt nu… avem chiar obligatia de a fi fabulosi. Haos-ul acestei vieti e cel mai grandios lucru. Imi place viata care socheaza si te duce pe culmile disperarii pentru ca doar din disperarea cea mai profunda poti ajunge sa creezi cea mai invincibila forma a gandirii noastre: speranta.
Imi place viata cand e plina, dramatica, dureros de frumoasa.
Imi plac momentele cand traiesti cu asemenea intensitate incat simti ca mori din cauza vietii.

Si suntem mamifere si traim pe principiul placerii… de ce ar fi altfel? De ce ne-ar cere orice religie sa fim cumpatati sau virtuosi? Daca vreun Zeu ne-ar fi vrut asa nu ne-ar fi facut mamifere, nu ne-ar fi dat sa ne traim 90% din viata pshica in inconstient, nu ne-ar fi dat hormoni si nici ratiunea si inteligenta de a crea zgarie nori si limuzine. Dar ne-a dat toate astea si asta nu inseamna decat ca Providenta ne vrea puternici, brutali, nepasatori si rai.

Si stiu ca intr-o anumita zi a vietii noastre avem nevoie de valori asa ca ne creem unele noi. Si apoi vine ziua cand avem nevoie de noi valori. Pentru ca evoluam si pentru ca orice convingere pastrata pe termen prea lung se transforma intr-o temnita.
Noi nu suntem decat o punte intre maimuta si ceea ce numim Dumnezeu. Suntem atarnati deasupra unui abis la doar 1 milimetru deasupra maimutei asta cand nu suntem un centimetru sub porc.

Iubesc oamenii care se gandesc la lucruri murdare in timp ce beau Dom Perignon la o petrecere alba. Adevarul e ca oamenii se gandesc la lucruri murdare in orice locatie dar parca la petrecerea la care curge multa sampanie in pahare de cristal nu trebuie sa iti ascunzi gandurile, nu trebuie sa mimezi moralitatea. Si e normal ca suntem imorali, murdari pe interior si nici nu ne deranjeaza asta; ce ne deranjeaza cu adevarat e ca cineva ar putea sa gandeasca despre noi ca suntem imorali.

Iubesc cele mai ascunse ganduri ale oamenilor mai mult decat iubesc oamenii. Pentru ca gandul nu e decat o reflexie a sentimentelor nealterate la nivel social; pentru ca gandurile sunt intunecoase, sincere si simple.

Iubesc oamenii plini de ei, oamenii vanitosi. Ce poate fi mai sublim decat vanitatea?
Singurul moment cand ne deranjeaza vanitatea cuiva este atunci cand ne ataca propria vanitate. Pentru ca acest ,,pacat” este de fapt samburele firii umane. Intai a fost vanitatea apoi in jurul ei s-a construit omul.

Vreau sa traim acum fara teama (teama naste moralitate). Viata asta e tot ce avem, e singurul lucru de care suntem siguri. Si poate nu voi ajunge in Rai dar pana la urma nici nu cred ca acolo se afla vreo persoana interesanta.