Arta si lux

Cine a indraznit sa spuna despre mine ca sunt o fire pragmatica si deloc romantica s-a inselat. Eu sunt chiar o artista… in adancul sufletului meu.

Sa va povestesc:
Undeva in jurul varstei de 7-8 ani imi doream sa devin actrita… o faimoasa actrita de teatru mai exact. Stiam exact ca o sala tixita de oameni nu imi poate provoca nici cea mai vaga emotie… Mereu mi-au placut salile pline. Cred ca ma simt chiar mai confortabila cand sunt privita decat atunci cand sunt singura.
In copilarie ma gandeam ca la spectacolele in care voi juca vor veni doar oameni cu bani (nu imi plac oamenii saraci si consider ca actoria si boema saracie nu au nimic in comun). Arta in orice forma a ei este unul din privilegiile celor cu bani.

Vrei sa-mi explici ca arta e pura si nu tine cont de cat ai pe card?
Da! Aveti dreptate… acum ca mi-ati zis va cred. Si pentru ca tocmai am realizat asta vreau sa fac un apel umanitar:
Vreau sa rog o profesoara de desen sa-mi cumpere din salariul ei de cadru didactic:
-  Le Bassin Aux Nymphéas de Monet sa-l pun in dormitor ca ma calmeaza
- Suprematist Composition-ul lui Kazimir Malevich sa-l pun in birou pentru ca imi da forta
- Irises de Van Gogh pentru living pentru ca ma relaxeaza
- No5 al lui Jackson Pollock pentru ca este cea mai pura manifestare al impulsului creator dupa ce a fost dezbracat de orice aluzie metaforica, constrangere sau obligatie explicativa pastrand doar emotie in stare bruta.

Oricat ma iubiti domnilor profesori nu va apucati sa strangeti salariile pe urmatorii 100 de ani si sa vi le puneti la un loc tabloul are deja un propietar. Si nu e un aritst neinteles care se hraneste cu metafore… este un om de afaceri cu un trecut obscur, ale carui radacini sunt undeva prin Mexic si al carui prezent si viitor undeva in cluburile exclusiviste din Manhattan.

Nu lasati arta in mana celor saraci… pentru ca arta pentru ei este doar pretext, doar o cuvertura draguta sub care acopera mizeria. Pentru ca nu are rost sa spui ca esti un betiv care si-a ratat viata, care traieste intr-o locuinta insalubra si considera ca drogurile de proasta calitate sunt aliment de baza al alimentatiei, atunci cand poti spune ca esti artist.

V-as da pana si masa de la Bamboo dar arta nu.
Nu vreau sa vad izmenele intinse la uscat pe niciun lucru iesit din mainile lui Alberto Giacometti. Si nici nu vreau sa vad un Damien Hirst printre bibelourile cu copii care fac pipi.
Nu vreau sa vad coj de seminte in sala de teatru si nici sa simt parfum ieftin la reprezentatia ,,Ballo della Regina”.

Asa ca scumpii nostri ,,oameni de cultura” iarti-ma daca va intrerup emfaza cu care vorbiti despre arta si valori culturare dar vreau sa va dau o veste proasta. Cultura si arta nu ar trebui sa fie apanajul oamenilor fara alt scop.

Si recunosc ca sunt o snoaba si o fitoasa asa cum nu ati mai intalnit.
Dar mie imi plac oamenii imbracati ca in Vogue care danseaza in cluburi scumpe precum imi plac toate creatiile lui Frederick Ashton.
Imi plac gentile precum imi place sclupturile lui Edgar Degas. Si nu ma pot decide care imi plac mai mult. Asa ca o vrea pe ,,Petite danseuse de quatorze ans” cu o geanta Hermes Birkin pe brat.
Imi place sa imi privesc dressing-ul plin pana la refuz cu toate hainele pe care mi le-am dorit precum imi place sa privesc orice lucrare a lui Gustav Klimt. Si cred sincer ca Adele Bloch-Bauer se imbraca foarte bine.

Inchei aici … Si pana nu imi explici ce are in comun arta si mizeria saraciei raman snoaba voastra preferata indragostita de lux, de arta, de luxul din arta si de arta luxului.